sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Minciunile pe care ni le spunem- part 1


Această idee de postare mi-a venit în urma vizionării unui episod din emisiunea ”G's to Gents” în care un domn, al cărui scop se vedea clar că nu era să-și schimbe căile grășite, acesta fiind și subiectul emisiunii în principiu, fiind pe cale să fie eliminat din emisiune oferă un interviu și începe și spune că de singurul lucru de care are nevoie este ”o nouă șansă”, lucru pe care l-a primit de 20 de ori înainte și asta m-a dus cu gândul la minciunile pe care ni le spunem pentru a supraviețui încă o zi, pentru a avea speranță că ziua de mâine va fi una mai bună.
Eu cred că sunt expertă la spus minciuni, fie altor persoane prin care să-mi mențin aparența unei pseudofericiri, fie mie însămi pentru a mă convinge că totul va fi mai bine, că totul se va sfârși ca-n filme deși nu schimb nimic din viața mea, iar cum știți și voi asta e definiția nebuniei: să faci mereu un lucru în același mod, dar să aștepți rezultate diferite.
Minciuna pe care și-o spunea domnul cu ”o nouă șansă” mi se aplică și mie, și multor alte fete în special gândindu-mă la clasica cu ”să vină luni pentru a începe dieta”. De câte ori nu ne-am spus că abia aștept să vină luni pentru a începe dieta? De abia aștept să vină luni pentru a o lua de la capăt și a-mi schimba viața? Dar ce se întâmplă până luni e tabu căci până luni creștem vânzările magazinelor la dulciuri și mâncare nesănătoasă exponential. De ce trebuie să facem așa și să așteptăm până în blestemata zi de luni și nu putem din ziua respectivă, din secunda respectivă? Vă spun eu de ce, fiindcă avem niște minți tare perverse și păcătoase care ne dictează că avem nevoie de un ultim răsfăț, o ultimă bucată de ciocolată, o ultimă shaworma și după asta gata, suntem liniștite și ne putem vedea de mâncatul sănătos, dar lucrurile nu stau chiar așa, căci vă garantez că la o lună de dietă mintea ne va spune că mai avem nevoie și de o pizza căci am fost tare cumințele și merităm o răsplată.
La această concluzie am ajuns până la vârsta mea și am avut multe zile de luni, sute de zile de luni și până în prezent nu am trecut de niciuna deoarece nu mi-am educat mintea și ea încă se joacă cu mine și face ce vrea din mine. Eu văd mintea noastră ca pe o cameră tare întunecată, prea întunecată în care nu am mai avut curajul să intrăm de frica lucrurilor ce le putem descoperi, dar în care trebuie să aprindem lumina, să vedem haosul ce ne înconjoară și să începem să facem puține ordine, că dacă nu, se va umple până nu va mai fi loc și vom răbufni, vom sparge pereții camerei și apoi va fi foarte greu să-i înlocuim.
Așa că sfatul meu pentru mine și pentru voi este să nu ne mai mințim singure căci suficient ne minte lumea și din jur și să analizăm cu adevărat ce ne dorim, ce eforturi presupune îndeplinirea acelei dorințe și mai ales dacă suntem pregătite sufletește și fizic să luptăm pentru ceea ce ne dorim căci nu va fi ușor, nu va dura puțin și cu siguranță nu va fi foarte plăcut.

2 comentarii:

  1. Mare dreptate ai cu aceste vorbe! Sa ne dorim clipa de clipa schimbarea ,sa ne dorim ca schimbarea sa vina din interior,sa ne dorim o schimbare reala si solida si asa vom putea sa fim cum vrem ! Doina Paula

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și asta trebuie să ne reamintim de fiecare dată când avem câte o tentație în față și vrem să renunțăm.

      Ștergere